
“Păzește-ți spatele”– expresie folosită în aviație, în Primul Război Mondial.
Spațiul virtual abundă de dezinformări și teorii ale conspirației despre coronavirus. Covid-19 face ravagii pe întreg globul de mai mult de jumătate de an, iar până în prezent pandemia este de departe de a se încheia.
Cu toate acestea, de-a lungul lunilor din acest an, 5 întrebări ne-au fost adresate în mod repetat nouă, celor care facem parte din filiera medicinii de recuperare.
1. Ședințele de kinetoterapie sunt necesare sau pot fi întrerupte cât timp virusul este activ?
Persoanele care suferă, care se recuperează după o intervenție chirurgicală sau care au un deficit funcțional major trebuie să facă mișcare pentru a trăi! Și aici nu mă refer la traiul din pat (de a fi invalid), mă refer la ați trăi viața fără să fi dependent de o altă persoană.
2. Ședințele de recuperare se desfășoară în siguranță?
Da. Atât pacienții, cât și personalul cabinetului poartă mască, gelul dezinfectat fiind și el prezent în fiecare încăpere. Atât aparatele cât și masa de masaj sunt dezinfectate după fiecare persoană.
Fiecare terapeut lucrează individual cu un singur pacient în încăperi diferite, prioritatea noastră atât înainte cât și după apariția acestui virus fiind singuranța și atenția specialistului asupra pacientului care îl are în grijă.
3. Ce tip de pacienți pot beneficia de ședințe terapeutice în mediul online?
Pacienții care au nevoie de asistență pentru a se deplasa, care sunt expuși riscului de cădere, care au o tulburare de mișcare sau care au o leziune neurologică cu deficit funcțional ar trebui să continue ședințele de recuperare în persoană, dacă este posibil.
Pentru mediul online putem rezerva patologiile ușoare, poate cele de domeniul cronic, acolo unde pacienții ne-au cunoscut deja, au avut parte de câteva ședințe alături de kinetoterapeut în persoană și în mediul online tot ce vom face, va fi să creștem în intensitate acele exerciții.
4. Cum îmi pot adapta programul de recuperare acasă?
Mulți pacienți nu dețin greutăți sau echipamente de exerciții. Costul acestora poate fi de la unul modest până la unul scump. Tocmai din această cauză, terapeuții noștrii au devenit creativi, ajutând pacienții să se antreneze acasă folosind obiecte și mobilier din viața de zi cu zi. Astfel, sticlele de apă s-au transformat în greutăți și monedele în antrenamentul motricității fine.
5. Ședințele de recuperare sunt la fel de benefice atât la cabinet cât și la domiciliul pacientului?
Aici depinde de patologie. O periartrita scapulo-humerală (umăr blocat) poate primi un tratament corespunzător atât în cabinet, cât și la domiciliul pacientului.
Pentru afecțiunile mai grave, cum este un pacient post accident vascular cerebral care a rămas cu o hemiplegie pe partea dreapta, ii va fi foarte greu sa se deplaseze la cabinet, că sa nu spunem imposibil. În același timp, vizitele la domiciliu ne permit să vedem activitățile de zi cu zi ale pacientului, să putem observa pericolele din locuința, cum sunt covoarele pe care poate aluneca sau un corp de mobilă pus în cel mai nepotrivit loc din casă.